Când a plecat de la Rizzoli, Gabi a oprit maşina pe şoseaua udă ca să plângă.
Şi să se oprească din tremurat.
Şi să vomite.
Nu şi-a imaginat că un copil, o fata de 16 ani, frumoasă, inteligentă, poate fi atât de CIOPÂRŢITĂ.
Repetat.
Eşuat.
Gabi este voluntara care a ajutat-o pe Flori ca translator în Italia.
Ce nu ştie ea e că Flori a pierdut doi ani din viaţa ei de copil, între zidurile gri ale spitalului M.S. Curie, stănd în pat, chinuindu-se într-un scaun cu rotile, făcându-și nevoile la pleoscă, duş la baia comună, cu alte zeci de copii şi părinţi, cu un fixator extern în picior, sperând, împreună cu mama ei, Adela, că va fi operată într-o joi.
Gabi nu ştia că CASS Prahova nu i-a dat formularul S2 pe motiv că nu se întelege ce inseamnă “repetat, eşuat” în raportul medical de trimitere a copilului la Rizzoli.
*
– „Nu există aşa ceva în nomenclator!”
– “Doamnă, nu veţi lua formularul! Vă garantez! Toţi avem copii, uite, si eu îmi cresc singură copilul! Nu cerşesc!”- i-a spus mamei o angajată la CASS (aceasta doamnă lucrează și in ziua de azi, tot la CASS, fiind plătită din banii noștrii – pe bune).
Când Adela, a încercat să îi explice că diferenţa dintre cei doi copii o face CANCERUL şi viaţa copilului ei se stinge în spital, a fost ameninţata că nu trebuia primită în unitate, de aceeași doamnă. Dânsa s-a exprimat așa:
– “Noi nu ştim ce e Rizzoli şi nici dacă ştim, nu ştim dacă are competenţe pentru asta. Dumneavoastră trebuie să mergeţi într-un SPITAL. Ce e aia Institut Ortopedic?”
*
– Domnu’ doctor, de ce aţi scris “intervenţii repetate, eşuate”? Doamnele acestea nu înțeleg!
– Adică ce vor ele să scriu, dacă asta s-a întâmplat? Și de ce trebuie să scriu prostii? I s-au pus două proteze în picior, ambele defectuos montate, ambele soldate cu infecţie! Fata asta a stat cu fixator extern 8 luni. Fixatorul s-a infectat! Acum, proteza lui Flori s-a desprins în partea superioară şi îi macină osul. Piciorul s-a blocat şi s-a strâmbat. Nimeni în România nu se mai atinge să o desfacă! Amputarea e clară la noi. Ai fost la ultima intervenţie, ştii ce i s-a întâmplat!
… Îmi amintesc ultima intervenţie foarte clar. Îi zic lui Flori – “fata de joi”, pentru că ea trebuia operată “joi”. Într-o joi. Din săptamână în săptămână, JOI era ziua când Flori nu mânca, nu bea, aşteptând operaţia, pănâ tărziu când se enerva și mânca. Şi aşa au trecut luni. Multe luni… Cu mama dormind pe un scaun sau pe jos. Statul român a plătit spitalizarea. Flori şi-a pierdut copilăria. Au venit la ea ziare, televiziuni. Degeaba. Aşa a fost şi la prima intervenție. Când protocolul oncologic spune că, pe osteosarcom, intervenţia se face în maxim o lună de la terminarea curelor preoperatorii, ea a aşteptat nejustificat câteva luni, conform documentaţiei medicale, riscând fantastic recidiva. Cred că a fost un miracol că nu s-a întâmplat. De aceea, acele vremuri nu trebuie să se mai întoarcă. Niciodată.
