Roxana este copilul căruia i s-a propus mână bionică în România… Ba nu! Asta nu s-a făcut niciodată în România.
Atunci, i s-a propus autotransplant de la picior la mână!
– ‘Deci “buşim” şi mâna şi piciorul. Să fie rău, ca să nu fie bine. Deci NU.” – a zis mama după ce a descoperit că, în România, nu s-a făcut niciodată asta, nici în cele mai frumoase vise.
– “Nu ştim” – i-au spus medicii mamei, într-un final, dându-şi seama din privirea ei, că ceva nu e în regulă.
Am căutat soluţia împreună. Am obţinut a doua opinie. Am găsit-o. Mama a trebuit să meargă la medicul curant român pentru trimitere, cu invitaţia în mână – așa e procedura. La medicul care le-a propus pe cele de mai sus.
-”Asta e! E bună soluţia!” şi i-a dat trimiterea.
Transplant de os uman vascularizat cu artroza încheieturii mâinii aşa incât să işi poată folosi mâna, degetele, fără a mişca încheietura. Operaţia costa 8000 de euro în U.E.. Din care statul român suporta 800. Pe care nu a vrut să i suporte pe motiv că operaţia …„se face in ţară” – răspuns dat de CASS Bucureşti.
No comment. Nu vorbim aici de arestări şi ce făceau ei cu banii din programul de îngrijiri paliative prin care trebuiau să monitorizeze pacienţii muribunzi la domiciliu… de care nu ştie neam de bolnav de cancer în ultima fază din Bucureşti.